“Superioritatea de provenienţă”. De la terroir-ul vinului către Transilvania via Brăila.

21.05.2021

Despre identitatea vinului, despre Brăila, Transilvania şi România …

... sau despre “superioritatea de provenienţă”.

Vineri seara ... în cultura anglo-saxonă se foloseşte acronimul TGIF – “Thanks God Is Friday”, simbol al unei teleportări instantanee din caruselul săptămânal, lăsat încremenit în aer până la re-întâlnirea de luni. O zi de vineri care pentru mine s-a  încheiat cu o conferinţă-degustare virtuală şi cu două sticle de vin reale (din care abia am gustat) plus un titlu - “Le terroir. Poetica şi geografia vinului”.
Titlu destinat să atragă atenţia sau, mai mult, să stârnească curiozitatea unui neştiutor într-ale vinului, aşa cum sunt eu.

Invitatul special - un francofon convins, atipic într-o lume şi într-o ţară în care franceza tinde să devină sau relicvă de anticariat sau moft sau sau în cel mai bun caz (!), un hobby select dar mai degrabă ciudat şi greu de înţeles ...

... asta poate cu excepţia termenului din titlu – “le terroir”, specific franţuzesc, cu greu sau deloc traductibil în limba engleză. Terroir – adică o combinaţie unică de factori de mediu cum ar fi solul, clima, lumina soarelui, regimul ploilor, vegetaţia înconjurătoare şi probabil multe altele, combinaţie care face ca dintr-un anume tip de struguri să rezulte un anume tip de vin.

Simplificat, “le terroir” este ceea ce determină ADN-ul unui tip de vin.

“Le terroir” este deci despre unicitate şi despre identitate.

Un prilej pentru “orateur” de a jongla lateral cu conceptul de identitate în multe alte sfere, de la cultură la marketing viticol sau de la civilizaţie şi obiceiuri de nuntă până la falia geostrategică pe care o trasează pe hartă Samuel Huntington în “Ciocnirea Civilizaţiilor”.

To cut the long story short (back2English) ... într-un discurs (pe alocuri interesant sau chiar amuzant) care nu a depăşit 45 de minute am numărat în jur de 20 (douăzeci) de remarci centrate obsesiv pe “Transilvania este altceva ... asta comparat cu sudul şi sudiştii”.

Stăteam să mă întreb ascultând dacă discursul era despre vin sau dacă nu cumva vinul devenise un pretext pentru ca vorbitorul să proiecteze o Românie divizată în regiuni cu viteze de croazieră diferite: Transilvania şi “restul”.

En passant chers amis: la întrebarea pe care speaker-ul  a adresat-o (well !! – so biased, atât de tendenţios) eonologului din Bistriţa - dacă originea vinurilor sale este promovată ca fiind Transilvania sau România - acesta din urmă a răspuns spontan, puţin mirat dar zâmbind firesc: “Amândouă”.

Este ca şi cum invitatul special de care tot povestesc ar fi fost întrebat dacă el este din Brăila (unde s-a născut) sau din România.

Acum, când scriu, îmi aduc aminte şi de asemănarea pe care a făcut-o între vinul din Transilvania şi liniştea sau solemnitatea saşilor ... sau despre prăpastia (menţionată tot de speker) dintre o civilizaţie în care vinul nu se amestecă niciodată cu apa şi alta care, vai!, comite acest sacrilegiu.

(Monseigneur ... vedeti aici

https://www.winespectator.com/articles/why-did-ancient-greeks-romans-mix-wine-and-water-57549

sau aici

https://bauernladen.at/produkte/franz-anton-mayer/oesterreich-spritzer-1507)

Da - Transilvania este diferită de Banat, de Maramureş si de Crişana ...  de Valahia, Oltenia si Dobrogea, de Bucovina sau Moldova. Asta este mai mult decât evident. Aşa cum în Transilvania regiunea Apusenilor este cu totul altfel în comparaţie cu Covasna sau aşa cum Bistriţa este diferită de Sibiu. Diferenţele sunt normale, unde am ajunge dacă am fi toţi la fel?

De aici curiozitatea mea:

Cum un om inteligent şi şcolit, umblat şi – mai ales – vizibil onest poate să ia în braţe atât de uşor, aproape fără să vrea, mitul unor români care le sunt superiori altora “prin provenienţă geografică”?

Cum?